Isabela Vasiliu-Scraba

O piesã din dramaturgia unui filosof

ºi discursul vulcãnescian asupra spiritualitãþii

 

Motto: "Nu ºtim dacã Tulburarea apelor are mult teatru, dar viaþã are. ªi frumuseþi, pe fiecare paginã. Uneori pietrele care au fost þesute acolo lumineazã adânci ascunziºuri ... Câte aripi, în aceleaºi preocupãri ºi în aceeaºi întrebare sufletului tãcut, aºteptând mereu pe cea urmãtoare, pe cea potrivitã, care de obicei nu vine niciodatã!"

Nae Ionescu, 1923

        

 

         Publicatã de Lucian Blaga în 1930 ºi extrem de elogiatã în presã dupã repetata ei punere în scenã la mari teatre din Bucureºti, Cluj ºi Timiºoara, Cruciada copiilor se înscria pe atunci în spiritul vremii în care Nae Ionescu vorbea studenþilor sãi de la Universitatea din Bucureºti de filosofia protestantismului ºi a catolicismului, sau de fenomenologia actului religios, iar asistentul sãu întors din India le þinea prelegeri despre problema rãului ºi a mântuirii în religiile orientale (v. Mircea Eliade, Încercarea labirintului, trad. Doina Cornea, Ed. Dacia Cluj-Napoca, 1990, p. 68).

         Tot prin acei ani, în cea mai deplinã contemporaneitate cu principalele curente de gândire din Franþa unor Paul Claudel, Etienne Gilson ºi Jacques Maritain (cunoscutã indeaproape în timpul cât îºi fãcuse studiile post-universitare la Paris) Mircea Vulcãnescu încerca sã descifreze semnele trãirii în duh creºtin în spiritualitatea generaþiei sale (formatã din elitele creatoare ale neamului românesc), pentru ca mai apoi sã fie atras de împletirea dintre spiritual ºi temporal în limba ºi cultura româneascã.

         La Mircea Eliade înþelesul duhovnicesc al spiritualitãþii îl identificase în Itinerariul spiritual, iar în creaþia celor pe care-i numeºte "adepþi ai neoclasicismului umanist" (Dan Botta, Camil Petrescu, Constantin Noica, Petru Comarnescu, Ion Cantacuzino, etc.), vãzuse semnele trãirii în duh creºtin ca fiind admise numai drept "forme" antropologice. În 1934 mai observa cã Stelian Mateescu ºi chiar Lucian Blaga, pornind de la înþelesul cultural al spiritualitãþii, au cãutat sã întregeascã în plan divin viziunea umanistã, pãstrându-se în domeniul filosofiei ºi situându-se dincolo de doctrine religioase oficial determinate.

         Cruciada copiilor a fost una dintre piesele de teatru foarte dificil de repus în circulaþie în condiþiile în care controlul culturii româneºti era fãcut prin slugile Moscovei. La început interdicþia a fost legatã de însuºi numele autorului. Dupã moartea acestuia, de subiectul dramei cândva extrem de apreciatã de publicul rasat al anilor treizeci ºi patruzeci din secolul trecut.

         În contrast cu armonia de facturã instituþionalizatã (dar în ºi mai mare contrast cu rigiditatea ideologiei materialiste care dupã 23 august 1944 trebuia vârâtã în capul oricãrui cascã gurã însetat de culturã), aceastã capodoperã de intensã trãire religioasã fusese (ca ºi Zamolxe ºi Tulburarea apelor) ivitã din "revolta fondului nostru nelatin", prin vitalitatea simbolicã a unei religiozitãþi necumpãtate, urmatã de fatala ei reprimare. Mai mult decât o dramã de idei, - din care unii, impresionaþi de confruntarea dintre credinþã ºi dragostea de mamã, au reþinut "conflictul carnal-spiritual" (Ion I. Cantacuzino), iar alþii au desprins ca semnificativã "expresia puritãþii sufleteºti a copilãriei" (Oct. ªuluþiu) -, avem aici exprimarea unei religiozitãþi adânci pe fundalul unei atmosfere de miracol. De aceea, în ciuda înfãþiºãrii ei de poveste desprinsã din file de uitate cronici, piesa poate fi mai adevãratã decât realitatea. Pentru cã ea pune în scenã o trãire autenticã petrecutã în timpul mitic românesc ºi nu o searbãdã speculaþie de idei.