Isabela Vasiliu-Scraba

 

DAN CUMPĂTĂ – un pictor ce a descoperit secretul tinereţii

fără de bătrâneţe si al vieţii fără de moarte

 

“Lumina este una din principalele legături dintre sufletul nostru şi realitatea înconjurătoare” (Dan Cumpătă, 27 nov.2008)

 

Cum faci să nu fii imitatorul unei imitaţii? Căci pentru Platon, natura era simplă imitaţie a Frumosului absolut, iar pictorii ce imitau natura erau imitatori ai unei imitaţii. După filosoful grec, la perfectiunea Frumuseţii de dincolo de fire doar filosofii si poeţii inspiraţi de zei  puteau participa. Cu aceasta însă, Platon dă cu o mână ce luase cu cealaltă. Fiindcă poet poate fi şi un pictor  atunci când se află în graţia Divină. Cum ades i s-a întâmplat lui Dan Cumpătă, pictor român şi american al cărui talent (si inspiraţie divină) au fost recunoscute de artiştii plastici si de criticii de artă americani, italieni, francezi etc., si de colecţionari din toată lumea. Iar mai nou, chiar de Muzeul de Artă al Vaticanului care a achiziţionat anul trecut unul din impresionantele sale tablouri.

Kevin Moriarty –Executive Director of the Washington Arts Council -, observase că oriunde se află, în galerii de artă, în muzee sau în colecţii particulare, lucrările artistului Dan Cumpătă nu numai că taie respiraţia privitorului dar chiar “domină colecţiile” în care se află expuse.

Cum nu ar ieşi din rând, nu ar domina lumea artei contemporane, peisajele unui pictor al armoniilor de forme şi culori în compoziţii de o subtilă muzicalitate (cum sînt Tranquility, Befallen by Darkness, Sailing to Monaco, Emerging from battle, Close to Shore, etc)?

Despre arta lui Dan Cumpătă, pictorul Constantin Severin spunea că “lasă în urmă ceva din misterul, rigoarea şi expresivitatea operelor vechilor maeştri, de la Tizian la Rembrandt, Vermeer, Turner”. Acelaşi artist sucevean (de remarcabil talent) mai observase că, indiferent de motivul tratat, la Dan Cumpătă “personajul principal e lumina, o lumină transfigurată care (…) îmbracă taina spiritualităţii divine”. Observaţia este foarte fină: Intr-adevăr, marea originalitate cu care-şi concepe fanteziile picturale rezidă la Dan Cumpătă în unda de iubire prin care orice compoziţie se iluminează. Astfel privitorul se pătrunde la rândul său de lumina transfigurată a tablourilor sale ce mărturisesc plenitudinea bucuriei artistului care pictând trăieşte în adevărata sa patrie. De aici  fericirea difuză ce-i învăluieşte opera şi acea fascinaţie care taie respiraţia privitorului.

Dar tot de aici bănuiala că avem de-a face cu un artist care intuitiv a pătruns secretul tinereţii fără de bătrâneţe si al vieţii fără de moarte: A nu depăşi tărâmul binecuvântat.

Căci cine nu s-a-ntristat de sfârşitul poveştii Tinereţe fără de bătrâneţe ? Câţi nu s-au întrebat supăraţi: De ce Făt frumos n-a încălecat la timp pe calul năzdrăvan spre a se întoarce în Ţara vieţii fără de moarte, unde ajunsese după atâtea peripeţii?

Puţini însă si-au dat seama că nenorocirea a pornit de la trecerea unei limite: A graniţei care desparte lumea în două: de-o parte, scăldată în lumina Raiului, ţara neschimbătoare a vieţii fără de moarte, de alta Valea Plângerii. Intrat fără de voie pe tărâmul interzis, omul pierde starea de graţie. Chiar începe a i se urî de binele tinereţii fără de bătrâneţe. In Valea Plângerii omul uită de prezentul etern si-l năpădesc imagini ale timpului trecut. Devine copleşit de dorinţa de a se întoarce, măcar pentru o clipă, la vremuri trecute şi oameni trecuţi, la casa unde veghiat de părinţi îşi petrecuse de mult copilăria. In povestea românească, apoi, pe nesimţite, totul parcă o ia  la vale cu o viteză crescând clipă de clipă. Dacă nu te-ai întors când încă te-ai mai fi putut întoarce,  timpul ce stătuse în loc se va preschimba brusc într-un timp nefiresc de vorace.

In mod surprinzător, în picturile lui Dan Cumpătă posibilitatea de întoarcere rămâne mereu deschisă. Chiar şi atunci când nu este marcată printr-un semn de sus (ca în tabloul The Sign from God achiziţionat de Vatican). In viziunea acestui poet al luminii şi al tăcerii, barca în derivă nu este pierdută pe veci, cum nici infernul unei păduri californiene incendiate nu ia aspectul sfârşitului de lume.