Isabela Vasiliu-Scraba

 

Scriitorii  invizibili

        

Într-o emisiune din 1986 de la Radio Europa liberã, Virgil Ierunca vorbea de o practicã  folositã  de cenzura  din perioada comunistã, anume de organizarea uitãrii în jurul scriitorilor indezirabili. Dupã instalarea cu forþa (armatei sovietice) a regimului comunist în România, practica « uitãrii » era menitã sã ºteargã cât mai curând din peisajul cultural românesc numele unor scriitori "invizibili" în þarã dar care continuau sã publice în exil precum Mircea Eliade, Horia Stamatu, Nicolae Herescu, Octavian Vuia, Stefan Teodorescu, D.C. Amzãr, Vintilã Horia, Emil Cioran, Alexandru Ciorãnescu, etc. Tot "invizibili" pentru cultura românã trebuiau sã devinã ºi cei trimiºi dupã gratii : Mircea Vulcãnescu, Alexandru Marcu, Ion Petrovici, Petre Tuþea, Sergiu Al-George, Constantin Micu-Stavilã, Traian Herseni, etc.    

         De organizarea uitãrii în jurul numelui sãu avea sã aibe parte ºi  Lucian Blaga în ultimii 12-15 ani de viaþã. In cultura româneascã atent supravegheatã de oamenii Kremlinului,  interzise de cenzurã fiindu-i operele, marele nostru filosof  intrase în pielea omului invizibil, fiind pus sã scoatã (cu mâna lui!)  din Biblioteca Universitarã de la Cluj acele cãrþi al cãror autor fusese. ªi totuºi, Blaga cel invizibil a avut un avantaj care i-a lipsit lui Tudor Vianu cel atât de vizibil. Anume avantajul de a putea depune mãrturie (în Luntrea lui Caron, publicatã dupã abolirea regimului comunist impus de URSS) despre barbaria ocupantului militar al Þãrii care s-a strãduit sã nimiceascã tot ceea ce hrãneºte mintea ºi sufletul unui popor, arzând cãrþi, biblioteci, documente, opere de artã, ºi, mai ales, distrugând metodic pãtura intelectualã româneascã: "Acum se urmãreºte distrugerea sistematicã a spiritului care a luat trup printre noi - scria Lucian Blaga. Se reteazã, brutal ºi cu fierãstrãul toate valorile, pentru ca urmaºii noºtri sã nu mai gãseascã nici un sprijin spiritual ºi nici un temei de mândrie nicãieri ºi în nimic" (1).

         Aºa cum bine observa Nicolae Herescu, România, "cea mai binecuvântatã regiune din Sud-estul Europei", ar putea oricând renaºte din punct de vedere material, dar reconstrucþia culturii româneºti va fi o operã nesfârºit mai grea ºi mai de lungã duratã. Dacã în ordinea materialã se poate face apel ºi la tehnicieni strãini, reclãdirea spiritualã a României nu poate fi înfãptuitã decât de români (2).

         Poate chiar spre a împiedica acest lucru, dupã cãderea comunismului a fost declanºatã acea nesfârºitã campanie de culpabilizare a românilor întru cât sînt români, atât de bine orchestratã încât în paralel s-a putut (fãrã nici cea mai micã dificultate) "fura" ºi etnonimul românilor, prin masiva mediatizare în þarã ºi peste hotare a confuziei dintre þigani (aºa-ziºii "rromi") ºi români. E drept cã minoritatea "rromã" nu poseda o limbã proprie (limba "rromã") de la care sã-i provinã etnonimul, dar chiar ºi acest impediment a fost rezolvat urgent prin acel grosolan dicþionar "rrom-român" contrafãcut la comandã ºi publicat imediat dupã 1990 de o editurã a minoritãþii maghiare (Editura Kriterion, Bucureºti, 1991).

Si  cum maladia cea mai virulentã ºi mai lipsitã de leac a vremurilor noastre este cea care distruge însuºi sistemul de apãrare al organismului atacat, purtãtorii ºi transmitãtorii bolii post-decembriste particularizate de manifestarea publicã a  "ruºinii de a fi român" au fost chiar vedetele noastre culturale, iar calea ei de propagare a constituit-o însãºi mass-media româneascã (3). De pildã, unul dintre cei mai mediatizaþi scriitori de dupã 1989, « uitând » de participarea sa din tinereþe la construirea comunismului în calitate de conducãtor al uteciºtilor din Institutul de istoria artei de pe lângã Academia R.S.R., mai «uitând» ºi de repetata sa participare -în calitate de ministru- la guvernarea þãrii în perioada post-comunistã (4), în 2004 s-a crezut în drept sã înfiereze "obscenitatea" vieþii politice româneºti de dupã 1990.

Dupã acelaºi tipic de acþionare atât de asemãnãtor cu cel al SIDEI,  ºi  tot prin mass-media, li s-a furat românilor ºi numele naþiei lor. Mai mult chiar, la acest "furt" au contribuit (independent de voinþa lor), mãcar bãneºte dacã nu altfel, toþi cetãþenii României obligaþi prin lege sã plãteascã odatã cu energia electricã ºi abonamentele de radio ºi de televiziune.

         Cei care n-au fost de acord cu presiunea mediaticã desfãºuratã în ideea  "ruºinii de a fi român" ºi cu voita confundare a þiganilor (aºa-ziºii « rromi») cu românii, s-au opus în zadar, ei fiind "cei invizibili". Cum este ºi  autoarea rândurilor de faþã, a cãrei prezenþã vreme de cinsprezece ani în paginile diferitelor reviste culturale (Contemporanul -Ideea Europeanã, Viaþa Româneascã, Convorbiri Literare, Steaua, Asachi, Familia, Archaeus, etc.)  a tot fost invizibilã pentru cei care au alcãtuit Dicþionarul presei româneºti pânã în anul 2000 apãrut de curând.

________

Note :

1. v. Lucian Blaga, Luntrea lui Caron, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1990, p. 302 .

2. v. N.I. Herescu, Dreptul la adevãr, Ed. Jurnalul literar, Bucuresti, 2004, p.34.

3.v. Isabela Vasiliu-Scraba, CONTEXTUALIZÃRI. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, pp. 33-54 ºi Isabela Vasiliu-Scraba, PROPEDEUTICÃ LA ETERNITATE. Alexandru Dragomir în singurãtatea gândului, Ed. Star Tipp, 2004, pp. 100-104, sau pagina web http://www.geocities.com/isabelavs.