Sursa:  http://isabelavs.go.ro

 

 

 

Isabela Vasiliu Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste

 

Motto: “Toate ieşirile sînt închise/ Nu aveţi pe unde fugi/ Strigă într-o zi îngerul morţii/ Pe un continent mai mult/ Mai puţin pământesc” (H. Stamatu, Memnon, 1934); “De articolul micului energumen Culianu este responsabil în primul rând el, pentru că l-a scris, şi în al doilea rând ‘nepotul’, Sorin Alexandrescu, pentru că l-a publicat după ce i-am scris să nu-l publice pentru că e fals: ca ‘ştiinţă’ se bazează pe o calomnie injurioasă, ‘imitaţie-plagiat’ şi pare făcut să placă în RSR” (H. Stamatu, 29 ianuarie1988)

 

   Horia Stamatu  (9 sept. 1912 -7 iulie 1989) îi scria pe 16 ianuarie 1988 doctorului  Alexandru Lungu că poezia lui San Juan de la Cruz este inimitabilă, în sensul precis că nu se poate scrie “în maniera” acestui sfânt care scrie o poezie sublimă izvorâtă din cea mai autentică trăire mistică. Traduse dintr-una din inspiratele sale poezii (Noche oscura), versurile “mor pentru că nu mor” pot fi privite într-o dublă semnificaţie: rupte din contextul iniţial, ele ar avea darul de a trimite către credinţa (şi năzuinţa) creştină că pe Domnul nostru Iisus Hristos “îl vom vedea după moarte” (1).  In poezia misticului spaniol versurile citate sugerau însă dorul către unirea mistică prin chinul unui suflet care “trăieşte si nu trăieşte” în el însuşi, orientat cum este dincolo de sine, înspre izvorul a tot ce-i viată, înspre Dumnezeu. Romance 10 redă unirea mistică prin versurile: “Muream de Tine-n mine/ si înviam în Tine, /Că amintirea Ta/ da viaţă şi-o lua” (San Juan de la Cruz, Romance 10, asupra Psalmului 136: Super fulmina Babilonis).

 

   În traducerea lui Horia Stamatu un fragment mai întins  din Noche oscura  sună în felul următor: “…în mine nu mai trăiesc/ Şi fără Dumnezeu nici pot trăi/ iar fără El si fără mine/ traiul acesta ce va mai fi?”  (San Juan de la Cruz, Noapte neguroasă).

 

   Există o poezie pe care Horia Stamatu a compus-o după moartea soţiei Prinţului Nicolae cu sprijinul căruia a fost fondat la Paris Centrul Românesc de Cercetări, sub președenția lui Mircea Eliade (2). Intitulată Cântecul înecatului, în poezia dedicată Prințesei Ioana (1907-1963) se face referire la nemurirea sufletului omenesc (la viața de dincolo de moarte) folosind chiar sintagma “mor ca să nu mor”.

 

   Desigur, din exprimarea ideii creştine că moartea nu reprezintă un sfârşit prin versurile “mor ca să nu mor” nu se poate concluziona decât cu mare superficialitate că Horia Stamatu ar scrie “ à la manière de San Juan de la Cruz” si că muero porque no muero l-ar aminti nici mai mult, nici mai puțin decât pe însuşi Platon cu “moartea faţă de lume” ca premiză pentru “deschiderea unei vieţi lăuntrice” (I.P. Culianu, Cateva consideraţii pe marginea operei lui Horia Stamatu, scrise în 1978 si tipărite în 1984). Din cele  Cateva consideraţii…, se vede limpede că licenţiatul în italiană pasionat de scrierile lui Hans Jonas citează dialogul Gorgias fără a înţelege textul platonic. Doar spre a-şi împăna articolul cu trimiteri savante. Lucru n-a trecut neobservat, căci Andrei Pandrea îl descrie (după moartea lui Mircea Eliade) pe doctorandul în istoria religiilor ca pe un “june întârziat, soi de snob infatuat în ştiinţe cam disparate, cu temenea adâncă, practicând teribilisme imberbe, fără teamă de ridicolul în care recidivează” (v. rev. “Cuvântul românesc”, nr. 68, noiembrie 1986, apud. Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 2001, vol. II, p.1173). 

 

     O primă versiune a textului despre poezia lui Stamatu fusese redactată în primăvara anului 1977, când după farmecele tânărului Culianu încă mai suspina muzicologul George Bălan care, povestește A. Pleșu (3), avea o casă la Sinaia, unde el însuși, pe la 20 de ani, se întrecea cu I. P. Culianu la traducerea din Rudolf Steiner (v. amintirile lui Andrei Pleșu din rev. „Obs. cult.” , nr.87 din 23 oct. 2001 si din vol. Corespondență Eliade-Culianu, Ed. Polirom, IașI, 2004, p. 114, vezi scrisoarea lui Culianu din 21 iulie 1977, an în care comunistul Andrei Pleșu era bursier Humboldt în RFG).

 

   Academicianului Mircea Eliade - a cărui operă ştiinţifică şi literară făcuse obiectul lucrărilor unui Colocviu în SUA, la Universitatea “Notre Dame” din Indiana, 12-14 aprilie 1978 (v. scrisoarea lui Eliade din 6 aprilie 1978 si volumul cu lucrările colocviului Imagination and Meaning: The Scholarly and Literary Work of Mircea Eliade, New York, 1982) şi în vara aceluiaşi an în Franţa, la Castelul din Cerisy-la-Sale din Normandia (v. scrisoarea lui Eliade din 10 august 1978) -, doctorandul Culianu i-a scris din Olanda (v. scrisoarea din 19 XI 1978) că nu poate retrage articolul dat lui Sorin Alexandrescu despre poezia lui Stamatu (care “nu-i place”) invocând motivul neplauzibil că ar fi deja “în tipografie” …unde a tot fost…ani în șir… până în 1984 când a apărut în “International Journal of Roumanian Studies”, Amsterdam, 2/1980, pp.123-134.

 

   Când articolul despre poezia lui Horia Stamatu trezise deja indignarea marilor personalităţi ale exilului, I.P. Culianu îi mai explicase faimosului hermeneut al credințelor religioase că Leonid Arcade (4) l-a sfătuit cum să mai dreagă textul ca Stamatu “să nu fie jignit” si că i-ar fi urmat sfaturile, aşa că articolul dat la tipografie ar fi fost mult îmbunătăţit. Dar si acest text zice-se „îmbunătățit” a displăcut criticului Virgil Ierunca. Intr-o niște rânduri așternute pe hârtie fără menajamente, Ierunca îl rugase insistent pe tânărul Culianu să nu publice articolul despre poezia lui Stamatu, fiindcă dacă îl publică își deconspiră adevăratele sale relații cu țara comunistă din care pretindea că a fugit. Auto-deconspirarea lui I.P. Culianu avea să fie remarcată şi de Marian Popa în monumentala sa Istorie a literaturii române de azi pe mâine (vol.II, Fundaţia Luceafărul, Bucuresti, 2001, p.1173).

  

   Desigur, mai interesantă decât notă explicativă trimisă de  Culianu profesorului Eliade în 1978, apare azi nota informativă despre Mircea Eliade trimisă Securității din Republica Socialistă România de asistentul de română de la Groningen în 1985 (vezi vol.  Mircea Eliade în arhiva Securității, Ed. Mica Valahie, București, 2008, p.230-233). Mai ales dacă o corelăm cu un vis avut de marele istoric al religiilor Mircea Eliade în anul „predării la tipografie” a articolului scris împotriva lui Horia Stamatu, vis în care Culianu pe de-o parte se ferea să-l privească în față pe Eliade, iar pe de altă parte era în mod straniu „legat” de București.

 

   In visul lui Eliade, tânărul Culianu, în loc să se bucure că intră în posesia unei faimoase biblioteci de istoria religiilor, îi spunea profesorului Eliade că intenționează să o expedieze în țară.  Tereza si Dan Petrescu semnalează în notele corespondenţei dintre marele istoric al religiilor si doctorandul Cuilianu că numărul revistei  “International Journal of Roumanian Studies”, 2/1980 cuprinzând atacul lui Culianu decis să-l desființeze cu orice preț pe Horia Stamatu ar fi ieşit “efectiv în 1983”.

 

   In realitate, numărul ieşise în 1984, cum observase Horia Stamatu care îi scria lui Paul Miron că  “de articolul micului energumen Culianu este responsabil în primul rând el, pentru că l-a scris, şi în al doilea rând ‘nepotul’, Sorin Alexandrescu, pentru că l-a publicat, după ce i-am scris să nu-l publice pentru că e fals: ca ‘ştiinţă’ se bazează pe o calomnie injurioasă, ‘imitaţie-plagiat’ şi pare făcut să placă în R.S.R.” (H. Stamatu, 29 ianuarie1988). Articolul apăruse chiar la jubileul său: “1934 debutul cu Memnon, în 1984 denunţul lui Culianu”(v. scrisoarea lui Stamatu către P. Miron din 23ian.1988, în vol. Corespondenţă, Bucureşti, Ed. Jurnalul literar, 2007, p.103).

 

   Titus Bărbulescu evidenţiase în subtila opera eseistică, poetică şi dramaturgică a lui Horia Stamatu “substratul” ei în care i-au părut amestecate mituri străvechi româneşti, hermeneutica populară sau savantă a acestora la care s-ar fi adăugat implicit spiritul limbii româneşti şi nenorocul care-a insoţit istoria românilor cotropiţi mereu de alte neamuri (T. Bărbulescu, Citind pe Horia Stamatu, 1986). Filozoful religios Octavian Vuia scrisese la moartea lui Stamatu că poezia acestuia împreună cu doina străbună i-ar lega pe exilatii din generaţia lor într-un destin comun de “pelerini daco-romani” în căutarea “Ierusalimului ceresc” al credinţei lor creştine (v. textul acestui filozof heideggerian inclus în vol. O viaţă în exil: Horia Stamatu, ediţie prezentată şi îngrijită de Matei Albastru, Ed. “Romania Press”, Bucureşti, 1998, p. 83). Se pare însă că la reuşita transpunerii pe româneşte a poeziei mistice a Sfântului Ioan al Crucii ar fi contribuit într-o bună măsură şi familiarizarea lui Horia Stamatu cu limbajul religios al Psaltiriei în versuri publicată de Dosoftei în 1673. Iată şi versurile pe care le-a văzut “manieriste” (în stilul lui San Juan de la Cruz) I. P.  Culianu, proaspăt  asistent de limba şi literatura română la Groningen, cu contractul de muncă semnat pe 24 iunie 1977 (v. rândurile lui Culianu către Pleşu din 21 iunie 1977, în rev. “Observatorul Cultural”, nr.87 din 23 oct. 2001):  “Noapte s-a lăsat/ ziuă s-a făcut…/Greu mi-era la voi!/ mă trăgea un dor/ tot către-napoi/ Dar iată că zbor/ mă topesc şi pier/ apă fum eter/ mor ca să nu mor.” (H. Stamatu, Cântecul înecatului).

 

   Dintr-o scrisoare trimisă de Stamatu în 1968, se poate vedea în ce măsură şi până la ce punct apropierea dintre poezia sa si poezia mistică a spaniolului l-a măgulit. Intr-adevăr, când exilatul Radu Enescu îi destăinuise că unii cititori au asemănat Noche oscura *cu poezia scrisă în amintirea Domniţei Ioana, Horia Stamatu a tras concluzia că a reuşit să dea versurilor sale o “expresie suavă, lucru în care  San Juan de la Cruz  este neîntrecut, pentru că nu există limbă de o mai paradisiacă suavitate”. Dar oricât de măgulitoare ar fi apropierea dintre creaţia sa originală şi poezia misticului, paralela dintre Cântecul înecatului si Noche oscura pierde din vedere subiectul tratat, așadar diferenţa temei celor două poezii: în Noche oscura este vizată unirea mistică în viaţă fiind, în poezia Cântecul înecatului poetul se referă la răposarea unui suflet. Acestă deosebire esenţială o pune în lumină Horia Stamatu pe 28 decembrie 1968 într-o epistolă către  Paul Miron (v. Corespondenta publicată de Editura “Jurnalul literar” în 2007, p. 41-42; volumul cuprinde 44 de scrisori trimise de Horia Stamatu, după ce fusese anunțată tipărirea a 47 de scrisori, cenzurat fiind DREPTUL LA REPLICĂ a lui Stamatu prin neincluderea în volum a textului de peste 20p. trimis de Stamatu lui Eliade, Ierunca, P. Miron, Al. Lungu, etc., după citirea articolului confecționat de Culianu în 1978).

 

   La două decenii distanţă (în 1988) doctorului Alexandru Lungu poetul religios Horia Stamatu îi scrie în legătură cu poezia misticului spaniol că a fost foarte măgulit de aprecierea de care s-au bucurat traducerile sale şi… “aruncat într-o grea ispită: “să mă cred”. „Dacă traducerea e într-adevăr bună –mai observă Stamatu -, aceasta se datorează marelui spirit care-a dat originalul. Pentru că marele spirite provoacă, “inspiră” /…/ Opera Sfântului, partea lirică, am tradus-o aproape toată. Aşa ceva dă enorme satisfacţii. Cum azi nu se mai poate scrie cum scriau San Juan sau Hoelderlin, si cum acest fel de a scrie este aproape de sublim, eu îmi vindec nostalgia traducându-i. (…) Nu ştiu dacă mă înşel sau nu, dar această scurtă poezie de patru strofe mi-apare de o intensitate şi concentrare încă mai mari ca Noche oscura. Iar ca “poezie de iubire” nu ştiu dacă are seamăn (…) Aceste trei poeme, ‘Noche oscura’ , ‘Clama de amor viva’ şi ‘Cantico spiritual’, sînt comentate cuvânt cu cuvânt de poet în trei tratate mistice” (Horia Stamatu, 25 martie 1988).

 

   Când în articolul său (tradus în engleză) doctorandul Culianu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui I. P. Culianu si o nouă ipoteză privitoare la asasinatul politic de la Chicago,  http://www.scribd.com/doc/153859486/Era-minciunilor-legate-de-cariera-lui-I-P-Culianu-%C5%9Fi-o-nou%C4%83-ipotez%C4%83-a-lui-Ezio-Albrile-privitoare-la-asasinatul-politic-de-la-Chicago ) a repus pe tapet ideea imitaţiei după Juan de la Cruz spre a-l “desfiinţa” pe Horia Stamatu în revista de „export” scoasă la Amsterdam de nepotul lui Eliade, Stamatu (fără a bănui că în lagărul socialist verdictele lui George Călinescu aveau să treacă decenii în şir drept infailibile), îi scrie lui Mircea Eliade: “cum ţi-ar părea chiar dumitale, dacă despre literatura pe care ai scris-o, nu ar rămâne decât “judecata” lui Călinescu? Mie îmi face Culianu, cu ajutorul lui Sorin Alexandrescu, ceea ce ţi-a făcut dumitale Călinescu” (Horia Stamatu, 3 XI 1978, în Mircea Eliade şi corespondenţii săi, vol. IV, Ed. Criterion Publishing, Bucuresti, 2006, p.396).

 

   Pentru aşa-zisele schimbări culturale de după 1990 (cu păstrarea foștilor ideologi în pozițiile cheie ale culturii post-comuniste, vezi Ion Varlam, PseudoRomânia, Ed. Vog, Bucuresti, 2004), de-a dreptul ciudată a apărut mult prea îndelungata “dispariţie” a replicii pe care poetul Horia Stamatu i-a dat-o lui Culianu în peste douăzeci de pagini de corespondenţă unde comentează eronatele opinii avansate de fostul comunist pe seama operei sale poetice. Chiar si după douăzeci de ani de cripto-comunism, scrisoarea pe care Stamatu i-a scris-o pe această temă lui Eliade este de “negăsit” în niciunul din  cele cinci-şase volume editate şi răseditate după 1990 (de fosta Editură „Politică”) în care s-a tipărit pe alese corespondenţa primită de Mircea Eliade. Se pare că respectiva epistolă a avut aceeaşi soartă - din motive desigur diferite – cu rândurile scrise de junele Andrei Plesu lui Eliade în 1976 (Box 68, Folder 12) nepublicate nici înainte, nici după 1990.

 

   Dar nu numai din corespondenţa lui Mircea Eliade lipseşte scrisoarea lui Horia Stamatu comentând inepţiile asistentului de română decis a-l “desfiinţa” pe unul dintre poeţii cei mai de seamă din exilul românesc de după ocupaţia sovietică a ţării ciuntite de Bucovina de nord si de Basarabia. Ea n-a apărut nici la publicarea în revista “România literară” nr.51-52 din 1999 şi nr. 10 din 15-21 martie 2000 a scrisorilor lui Horia Stamatu către Alexandru Lungu. Consistenta scrisoare de peste 20p. a fost răutăcios rezumată spre a i se refuza în continuare celui atacat dreptul la replică, printr-un binecunoscut procedeu uzat în totalitarismul comunist.

 

   Asta ca să nu amintim de aceiaşi scrisoare primită si de Virgil Ierunca, în urma căreia Ierunca, în 1978, într-o epistolă “rece” (apud. I.P. Culianu) l-a rugat insistent pe Culianu să renunţe la recenzia sa.  Fiindcă nici scrisoarea multiplicată de H. Stamatu si trimisă lui Ierunca (rămasă probabil în arhiva „Monicăi Lovinescu” trecută directorului Editurii Humanitas) n-a fost pe undeva publicată (5).

 

   Prezentându-l pe poetul Horia Stamatu într-o enciclopedie de referinţă pentru spaţiul francofon, Virgil Ierunca subliniase apăsat că lirismul lui Horia Stamatu “revendică privilegiile cunoaşterii” (v. cap. Litterature roumaine in vol. II, Histoire des Litteratures, Encyclopedie de la Pleiade), cărțile sale de poeme fiind “iniţiatice”. În opinia lui Basarab Nicolescu, poezia lui Horia Stamatu chiar posedă puterea de “transformare a celui ce pătrunde în universul ei” (referitor la vol.: Horia Stamatu, Imperiul, 1981).

 

   Ca nouă ciudăţenie cripto-comunistă ar mai fi de semnalat că odată cu publicarea într-un volum de recenzii a “Consideraţiilor…” (apărute în revista scoasă de Sorin Alexandrescu în 1984) replica lui Stamatu a fost iarăşi “uitată”. Chiar la 20 de ani după dispariția totalitarismului comunist!  Într-adevăr, în cel de-al doilea volum I.P. Culianu, Studii româneşti (Ed. Polirom, Iasi, 2009) consideraţiile lui Horia Stamatu privitoare la opiniile lui Culianu despre opera sa poetică n-au fost trecute la note, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o adevărată democrație.  În schimb, în volumul scos de Polirom apare foarte la vedere, citat de Culianu,  unicul rând în care George Călinescu “îl pocise” pe tânărul poet Horia Stamatu premiat în 1934 de un juriu format din Mircea Vulcănescu, Tudor Vianu, Petru Comarnescu, Serban Cioculescu, etc., trecute sub tăcere fiind cele scrise despre poetul Horia Stamatu de către Bazil Munteanu, în Panorama de la litterature roumaine contemporaine (1938), de Eugen Lovinescu în Istoria literaturii române, 1900-1937, sau de către Vladimir Străinu în Pagini de critică literară (despre Horia Stamatu a se vedea şi Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, 2002, p.88-91).

 

*În notele editiei de corespondenţă rămasă din scrisorile primite de la Horia Stamatu, Paul Miron transcrie în paralel traducerea poeziei Noche oscura si Cantecul inecatului. Apoi comenteaza că "transcederea" la Stamatu ar salta iepureste,  spre STIINTA (neaparat!): zdup, zdup, "de la poezie spre stiinta", încrucisandu-se in saltul petrecut "în aceiasi zi" cu "transcendentul" din nuvela Podul de Mircea Eliade care ar scrie beletristică plecând “de la stiinta spre literatura"(v. notele lui Paul Miron din vol.: Horia Stamatu, Corespondenţă, 128p. ISBN 9789739365802, Ed. Jurnalul literar, 2007, p.42). Numai ca “prostia” nu indică neapărat “prostia” celui care scrie inepţii de genul saltului de la poezie către ştiintă (în cazul lui Horia Stamatu) si de la ştiinţă către literatură (în cazul lui Mircea Eliade), ci ades orizontul de aşteptare al unui public dresat jumătate de secol să tot audă şi să repete aşa ceva. Pentru că Paul Miron a fost unul dintre puţinii români din exil care aveau bune relatii cu  ţara aflată sub “ocupaţie comunistă” in care mai ajungea din cand in cand deşi în tinereţe apucase a frecventa cercurile discrete ale Frăţiilor de cruce, la modă în tinereţea sa, fiind arestat la 15 ani în "lotul Valeriu Gafencu" si amnistiat de Ion Antonescu în primavara anului 1944 (v. Jurnalul lui P. Miron din perioada dec.1944-aug.1945 în vol. sorei sale Elisabeta Ionescu, Drumul străinătăţii, Ed. Cartea românească, 2005). În Corespondenţa primită de la Stamatu şi publicată în 2007, Paul Miron (sau Nicolae Florescu!) nu a inclus paginile (cca 20p.) în care Horia Stamatu a comentat “poetica” recenziei tânărului Culianu referitoare la poezia sa religioasă din volumul Kairos. Dintr-o scrisoare trimisă lui P. Miron de Horia Stamatu în 22 febr.1964 aflăm că au existat şi nişte antecedente ale acestei negării a dreptului la replică: “în ce priveşte dreptul la opinie, de ce să-mi fie negat, în felul în care văd că sistematic o faci dumneata?” (Corespondenţă, Ed. Jurnalul literar, Bucureşti, 2007,  p.50).

 

Note:

1. N. Mladin, Asceza şi mistica paulină, 1996, teză de doctorat din 1946.
2. Pe când era la Paris, Horia Stamatu a fost membru fondator al Centrului Românesc de Cercetări, înființat cu sprijinul Prinţului Nicolae. Din 1949 în capitala Franței a început activitatea acestei prime “instituţii românești de grad universitar în străinătate, sub preşedenţia lui Mircea Eliade, având concursul lui E. Cioran, Horia Stamatu, P.C. Deleanu, Eugen Ionescu, Leontin Constantinescu, precum şi a doi scriitori şi academicieni francezi, Edmond Jaloux şi Marcel Brion” (Octavian Vuia). La moartea soției Prințului Nicolae, Horia Stamatu a scris articolul Ioana Doamna, publicat în „Fapta”, dec. 1963.
3. 1977 era tocmai anul în care Andrei Pleşu, secretar al Biroului Organizației de Bază a Uniunii Tineretului Comunist din Institutul de Istoria Artei, călătorea dincolo de Cortina de Fier, ca bursier Humboldt dispunând de dublul sau poate triplul lefei pe care o încasa Culianu ca asistent de română la Groningen în Olanda. Când  George Bălan i-a cerut în 1977 lui Culianu o fotografie considerând legăturile lor personale asemenea unor “legăminte”, Culianu i-ar fi replicat că Eliade este acum maestru său și că faimosul profesor de la Chicago va rămâne exemplul lui cel mai bun pe calea “faustică” din care nu se mai poate opri decât “sub pedeapsa damnării” (Culianu către Eliade, 21 iulie 1977).
4. Leonid Arcade îşi amintea cum, în toamna anului 1983 l-a vizitat pe poetul Horia Stamatu (bolnav de inimă) câteva minute, să nu-l obosească, acesta fiind internat la secţia de reanimare a unei clinici. Si în corespondenţa cu poetul şi doctorul Alexandru Lungu (publicată cenzurat în 1999 şi 2000 de revista “Romania literară”)  Horia Stamatu menţionează “iminenţa” de infarct pe care i-a cauzat-o comentarea poeziei sale religioase la Radio Europa Liberă de către un critic rămas în Occident după ce în țara comunistă întâi a făcut (nevinovat) detenție politică apoi a fost acceptat de cenzura care a controlat permanent  mediul cultural comunisto-ateist.
5. Pe 24 sept. 2012 dl Nicolae Florescu scria într-un e-mail că de îndată de dl Radu Ulmeanu va tipări revista „Acolada” 9/2012 cu articolul meu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul nașterii poetului Horia Stamatu. Ciudățenii post-comuniste, p.19) el, N. Florescu, îi va da d-lui Ulmeanu să publice faimoasa scrisoare de 21p. în care Horia Stamatu comentează articolul lui Culianu din „International Journal of Romanian Studies”, 2/1980. Apoi se vede că a renunțat la proiectul său temerar prin care ar fi încălcat o conspirație a tăcerii de peste trei decenii... 

 

 

Autor : Isabela VASILIU-SCRABA

Sursa:  http://isabelavs.go.ro