BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

<< La Prima Pagina

Isabela Vasiliu-Scraba

 

PRINCIPII «ACTUALE» ÎN CRITICA LITERARĂ

 

«Mie îmi spune cineva că, declarîndu-mi simpatia față de Noica, Cioran, Eliade, manifest în mod inconștient simpatii de dreapta. Protestez. E ca și cum, dacă aș spune că îmi plac Cesterton, Toma din Aquino și Ion Creangă cineva mi-ar spune că îmi cam plac grașii»

Andrei Pleșu

 

         Suplimentul cultural al «Cotidianului» a publicat în primăvara anului 2002 o anchetă sub genericul "întrebări pentru critica tînără". Nutrind convingerea că lumea literară s-ar afla în căutarea de "noi suporturi ideologice", unul dintre criticii întrebați ajunsese la concluzia că "extraliterarul" ar "face și el parte din literatură", accentuînd asupra unei  așa-zise "mega-tendințe" post-moderne care s-ar manifesta în judecarea textelor literare prin contextualizări, determinisme extraliterare și înserieri ideologice (1). În opinia sa, pînă în 1990 cultura română n-ar fi fost judecată astfel. Pe atunci s-ar fi practicat un imanentism estetic. Într-o cultură "literaturo-centrică", acestă abordare ar fi fost ipocrită în măsura în care nu dădea importanța cuvenită determinismelor extraliterare (Ibid.). Ancheta a mai scos la lumină și "decăderea" culturii în perioada post-comunistă. Cultura română (odată cu căderea comunismului) ar fi devenit un gheșeft "între critici și autori". Cu vorbele sale, "o afacere de familie"(Ibid.).

         Înainte de 1990 efectul cenzurii comuniste nu s-ar fi resimțit prin furtul istoriei noastre - care era "secret de Stat", cum este și acum. Nici prin interzicerea unei bune părți din cultura română, fie dinainte de 23 august 1944, fie provenită din exilul românesc. Un exemplu de cenzură îl constituie chiar omiterea momentului «Criterion» în bio-bibliografia lui Mircea Eliade publicată de dl Mircea Handoca (2). Dar, cum vedem, la doisprezece ani de la înlăturarea cenzurii "extra-literare" caracteristice totalitarismului comunist, se găsesc voci să pledeze la modul cel mai inocent pentru revenirea "determinismelor extraliterare și a înserierilor ideologice". Probabil fără a avea habar de cum a fost înțeles (și aplicat) determinismul extra-cultural după actul de la 23 august 1944, în adevărate campanii de criminalizare a oamenilor de cultură ai țării noastre(3), din punct de vedere militar ocupată de armata sovietică, și din punct de vedere ideologic luată în primire de Ana Pauker, Vasile Luca, Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și alții.

         Crescut "sub protecția mai vîrstnicilor anti-protocroniști instalați în poziții sociale convenabile" și sprijinit, "ca și aceștia, pe vocile Europei libere", tînărul critic lasă impresia că nu știe (sau nu vrea să știe) nimic despre felul în care mari personalități culturale românești au fost scoase din circuit (și la propriu, și la figurat). Sau cum, în noua (pe atunci) "contextualizare" a personalităților culturale, deja din octombrie 1944 viitorul academician Alexandru Graur vedea în Hemingway un "fascist camuflat"(4).

         Direcția "mega-tendinței" în contextualizarea post-modernă ar fi, pentru unii, mai greu de ghicit. Spre a fi dibuită și de cei care cred că "monopolurile de opinie au dispărut" (v. «L.A.I.», 20 mai 2002, p. 5-7), este suficent să comparăm tratamentul diferit de care s-au bucurat, în presa post-comunistă, două cărți cuprinzînd chiar în titlul lor numele lui Mircea Eliade și numele lui Emil Cioran. Deși scrise de persoane diferite, titlurile acestor cărți indică o sferă comună de interes cultural. E drept, în două cărți apărute la un oarecare interval de spațiu și de timp.

         Ținînd de literatura de idei și nedepășind prin nimic domeniul culturii, prima carte pe care o avem în vedere a fost (cu mici excepții) trecută sub tăcere. Este vorba de cartea noastră apărută în 2000 (accesibilă și pe internet la http: //www.geocities.com/ isabelavs) intitulată În labirintul răsfrîngerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă (Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000).

         Cealaltă carte în care numele lui Eliade și a lui Cioran apar trecute în titlu a fost confecționată în jurul unei teme extra-literare. Apărută în Franța în primăvara anului 2002, ar fi trebuit să intereseze pe francezi. Ei bine, nu. Acolo a supărat comunitatea românească. Care a preferat (cu precădere) să-și exprime nemulțumirile în presa din România. Ocupîndu-se (tendențios) "despre uitarea fascismului", cartea cu pricina a produs la noi exact acel scandal pe care s-a mizat de la bun început. Chiar din momentul în care s-a pus la cale scrierea unei asemenea cărți de culpabilizare (5) a unui mare dramaturg, a unui mare eseist și a unui foarte mare istoric al religiilor. Desigur, în ideea unui export de succes garantat.

         Față de conspirația tăcerii prin care a fost «înmormîntată» de critica literară cartea noastră, gălăgia în marginea cărții franțuzești nu numai că s-a produs fără nici un cîștig pentru cultura română, dar a și fost amplificată în mod artificial: O mare specialistă în «recunoașteri» (5) n-a ratat prilejul de a recunoaște în cartea despre "fasciștii" Mircea Eliade, Cioran și Eugen Ionescu «împrumuturi» nedeclarate, altfel spus, plagiate . Motiv de invocare a unor contextualizări care nu meritau a fi invocate. Cum nu merită azi să fie citită "extra-literatura" megatendinței impusă culturii românești în anii de după 23 august 1944. "Nu pot suferi împilarea spiritului, mai ales prin metode de infiltrație", consemna în 1946 Alice Voinescu.

         Din cele mai înainte semnalate s-ar putea trage o singură învățătură de folos: dacă sînt încă la modă «contextualizările», rețeta lor să fie, măcar la jumătate de secol, înnoită.

 

NOTE ȘI CONSIDERAȚII MARGINALE

         1. v. Paul Cernat, «L.A.I.», 20 mai 2002, p. 5-7.

         2. Omiterea momentului «Criterion» se află în discordanță cu importanța momentului în cultura românească interbelică. Dar și cu existența tînărului scriitor de mare succes, cum era pe atunci asistentul lui Nae Ionescu. Cel puțin, așa apare el în memoria lui Mircea Eliade. Din cartea sa apărută la noi abia în 1991 (Les promesses de l equinoxe, Gallimard, 1980; în românește: Memorii. 1907-1937, Ed. Humanitas, 1991) cititorul a putut afla de marele succes al dezbaterilor publice organizate de Asociația "Criterion", succes care a stat la baza suspendării acestei activități culturale atît de căutate de publicul tînăr. În aceeași bio-bibliografie tipărită de dl. Handoca în 1980, probabil tot ca efect al cenzurii, sînt "uitate" absolut toate textele despre literatura lui Mircea Eliade scrise de Mircea Vulcănescu.

         3. "O listă completă a intelectualilor care au avut de suferit este aproape cu neputință de întocmit în prezent (1979), din cauză că procesele s-au desfășurat cu ușile închise, în condiții de conspirativitate, într-o totală lipsă de informare a publicului. ... Așadar au fost închiși ... în ordinea apoximativă a momentului arestării: Mircea Vulcănescu (mort în închisoare), Nichifor Crainic, Radu Gyr, N. Carandino, Romulus Dianu, Mircea Grigorescu, Ion Petrovici, Simion Mehedinți, George Fotino, N. Davidescu (mort în închisoare), Barbu Solacolu, N. Crevedia, C. Brătianu, Gh. Brătianu (istoric), Constantin C. Giurescu, I. Lupaș, Siliu Dragomir, Al. Lapedatu, Sauciuc Săvescu, Pantelimon Halipa, Ștefan Nenițescu, George Gregorian, D. Iov, Virgil Stănescu, Dumitru Murărașu, Vasile Militaru, Alex. Marcu, Nicolae Roșu, Gabriel Drăgan, Ilie Rădulescu, Ion Maxim, Sergiu Dan, Paul Sterian, Dimitrie Cuclin, Emanoil Ciomac, Wolf Eichelburg, Constant Tonegaru, Vasile Voiculescu, Vladimir Streinu, Radu Cioculescu (mort în detenție), Barbu Slătineanu (mort în detenție), I. D. Sîrbu, Mihai Moșandrei, Ion Iovescu, George Ivașcu, Constantin Noica, N. Steinhardt, Adrian Marino, Aurel Martin, Ion Caraion, Petru Stanca, N. Balotă, Ovidiu Cotruș, Ștefan Aug. Doinaș, Horia Stanca (la Canal, detenție fără condamnare), Leonid Dimov, Ion Negoițescu, Edgar Papu, Al. Paleologu, Al. Ivasiuc, Paul Goma, Marcel Petrișor, Dinu Pillat, Neagu Rădulescu, Al. O. Teodoreanu, Mircea Florian, Mihai Ursachi (n. 1941), Emil Manu etc." (Marin Nițescu, Sub zodia proletcultismului, Ed. Humanitas, Buc., 1995, p. 165-166).

         4. Presa comunistă controlată (după septembrie 1944) de Moscova se remara - la impunerea forțată a comunismului în România - prin același gen de inepții, reintrate în modă după abolirea comunismului, când din nou, literatura pare să fi devenit «simplu pretext pentru discursuri politizate, pentru parafrazarea sloganelor politice» (v. Marin Nițescu, Sub zodia proletcultismului, Ed. Humanitas, Buc., 1995, p. 285).

         Iată spre ilustrare, cum în 1946 Alexandru Mirodan găsise de cuviință să imagineze că Mircea Eliade ar fi fost «un vrednic și inteligent mentor al legionarismului» (Ibid.), ceea ce Mircea Eliade nu a fost niciodată. Sau cum, în 1947, Ion Vitner își intitula un articol: «Un ideolog al fascismului românesc: Nichifor Crainic (Ibid.), pentru ca în 1948 Nicolae Tertulian să decreteze excluderea reeditării operelor lui Mircea Eliade (și ale altor mari scriitori români). Adevărata eminență cenușie, Leonte Răutu, «care a stabilit în mare parte linia oficială și a impus-o în cultură»(Ibid.) scria că «filosofii burgheziei și moșierimii românești nu s-au limitat să se închine celor mai obscure stele ale firmamentului filosofiei reacționare din străinătate. Ei nu s-au mărginit să-i imite și să-i plagieze. Ei au ajuns să teoretizeze plagiatul și imitația servilă» (Ibid.). Reluarea directivei astfel trasate de Leonte Răutu în 1949 s-a remarcat în revista «România literară» din 1994 și 1995 prin cele publicate aici despre filosofi români de primă mărime precum Nae Ionescu sau Lucian Blaga în articole semnate de Marta Petreu, Nicolae Manolescu și Z. Ornea.

         În 1955, sub pana lui C.I. Gulian, Titu Maiorescu devine «un vrednic precursor al fascismului». Iar când, după moartea lui Blaga, începuse (datorită eforturilor d-nei Dorli Blaga) să se publice câte ceva din opera poetului, spre a preîntâmpina intențiile de publicare a operelor filosofice blagiene, Ov. Crohmălniceanu scria că «fondul reacționar al construcțiilor speculative ridicate de Blaga trădează orientarea către fascism a ideologiei burgheze care le hrănea» (Ibid.).

         5. Într-un articol publicat în septembrie 1997 în rev. «Asachi», criticul literar Cristian Livescu observa cu justețe următoarele: «După ce Occidentul a profitat din plin de activitatea și creația (lui Mircea Eliade și a lui Emil Cioran) imediat după moartea lor e gata să-i dea peste bord ca (pe) niște proscriși cărora nu le-ar fi fost de ajuns vitregiile exilului» (C. Livescu, Emil Cioran sau Critica neîmplinirii organice).

         6. Ne-am referit la acel interminabil serial al d-nei Marta Petreu publicat în vara anului 2002 de d-na Gabriela Adameșteanu în cinci numere consecutive ale revistei «22». Mai multe despre tehnica «recunoașterilor» în care s-a specializat d-na Marta Petreu a se vedea în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, p. 197-198, sau pagina web http: //www.geocities.com/ isabelavs.

<< La Prima Pagina