BluePink XHost |
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Isabela Vasiliu-Scraba
PRINCIPII
«ACTUALE» ÎN CRITICA LITERARĂ
«Mie îmi spune
cineva că, declarîndu-mi simpatia față de Noica, Cioran, Eliade, manifest în
mod inconștient simpatii de dreapta. Protestez. E ca și cum, dacă aș spune că
îmi plac Cesterton, Toma din Aquino și Ion Creangă cineva mi-ar spune că îmi
cam plac grașii»
Suplimentul
cultural al «Cotidianului» a publicat în primăvara anului 2002 o anchetă sub
genericul "întrebări pentru critica
tînără". Nutrind convingerea că lumea literară s-ar afla în căutarea
de "noi suporturi ideologice", unul dintre criticii întrebați
ajunsese la concluzia că "extraliterarul" ar "face și el parte
din literatură", accentuînd asupra unei
așa-zise "mega-tendințe" post-moderne care s-ar manifesta în
judecarea textelor literare prin contextualizări, determinisme extraliterare și
înserieri ideologice (1). În opinia
sa, pînă în 1990 cultura română n-ar fi fost judecată astfel. Pe atunci s-ar fi
practicat un imanentism estetic. Într-o cultură
"literaturo-centrică", acestă abordare ar fi fost ipocrită în măsura
în care nu dădea importanța cuvenită determinismelor extraliterare (Ibid.). Ancheta
a mai scos la lumină și "decăderea" culturii în perioada
post-comunistă. Cultura română (odată cu căderea comunismului) ar fi devenit un
gheșeft "între critici și autori". Cu vorbele sale, "o afacere
de familie"(Ibid.).
Înainte
de 1990 efectul cenzurii comuniste nu s-ar fi resimțit prin furtul istoriei
noastre - care era "secret de Stat", cum este și acum. Nici prin
interzicerea unei bune părți din cultura română, fie dinainte de 23 august
1944, fie provenită din exilul românesc. Un exemplu de cenzură îl constituie
chiar omiterea momentului «Criterion»
în bio-bibliografia lui Mircea Eliade publicată de dl Mircea Handoca (2). Dar, cum vedem, la doisprezece
ani de la înlăturarea cenzurii "extra-literare" caracteristice
totalitarismului comunist, se găsesc voci să pledeze la modul cel mai inocent
pentru revenirea "determinismelor extraliterare și a înserierilor
ideologice". Probabil fără a avea habar de cum a fost înțeles (și aplicat)
determinismul extra-cultural după actul de la 23 august 1944, în adevărate
campanii de criminalizare a oamenilor de cultură ai țării noastre(3), din punct de vedere militar ocupată
de armata sovietică, și din punct de vedere ideologic luată în primire de Ana
Pauker, Vasile Luca, Iosif Chișinevschi, Leonte Răutu și alții.
Crescut
"sub protecția mai vîrstnicilor anti-protocroniști instalați în poziții
sociale convenabile" și sprijinit, "ca și aceștia, pe vocile Europei libere", tînărul critic
lasă impresia că nu știe (sau nu vrea să știe) nimic despre felul în care mari
personalități culturale românești au fost scoase din circuit (și la propriu, și
la figurat). Sau cum, în noua (pe atunci) "contextualizare" a
personalităților culturale, deja din octombrie 1944 viitorul academician
Alexandru Graur vedea în Hemingway un "fascist camuflat"(4).
Direcția
"mega-tendinței" în contextualizarea post-modernă ar fi, pentru unii,
mai greu de ghicit. Spre a fi dibuită și de cei care cred că "monopolurile
de opinie au dispărut" (v. «L.A.I.», 20 mai 2002, p. 5-7), este suficent
să comparăm tratamentul diferit de care s-au bucurat, în presa post-comunistă,
două cărți cuprinzînd chiar în titlul lor numele lui Mircea Eliade și numele
lui Emil Cioran. Deși scrise de persoane diferite, titlurile acestor cărți
indică o sferă comună de interes cultural. E drept, în două cărți apărute la un
oarecare interval de spațiu și de timp.
Ținînd
de literatura de idei și nedepășind prin nimic domeniul culturii, prima carte
pe care o avem în vedere a fost (cu mici excepții) trecută sub tăcere. Este
vorba de cartea noastră apărută în 2000 (accesibilă și pe internet la http: //www.geocities.com/ isabelavs)
intitulată În labirintul răsfrîngerilor.
Nae Ionescu prin discipolii săi: Petre Țuțea, Emil Cioran, Constantin Noica,
Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă (Ed. Star Tipp, Slobozia,
2000).
Cealaltă
carte în care numele lui Eliade și a lui Cioran apar trecute în titlu a fost
confecționată în jurul unei teme extra-literare. Apărută în
Franța în primăvara anului 2002, ar fi trebuit să intereseze pe francezi. Ei
bine, nu. Acolo
a supărat comunitatea românească. Care a preferat (cu precădere) să-și exprime
nemulțumirile în presa din România. Ocupîndu-se (tendențios) "despre uitarea fascismului",
cartea cu pricina a produs la noi exact acel scandal pe care s-a mizat de la
bun început. Chiar din momentul în care s-a pus la cale scrierea unei asemenea
cărți de culpabilizare (5) a unui
mare dramaturg, a unui mare eseist și a unui foarte mare istoric al religiilor.
Desigur, în ideea unui export de succes garantat.
Față
de conspirația tăcerii prin care a fost «înmormîntată» de critica literară
cartea noastră, gălăgia în marginea cărții franțuzești nu numai că s-a produs
fără nici un cîștig pentru cultura română, dar a și fost amplificată în mod
artificial: O mare specialistă în
«recunoașteri» (5) n-a ratat
prilejul de a recunoaște în cartea despre "fasciștii" Mircea Eliade,
Cioran și Eugen Ionescu «împrumuturi» nedeclarate, altfel spus, plagiate . Motiv
de invocare a unor contextualizări care nu meritau a fi invocate. Cum nu merită
azi să fie citită "extra-literatura" megatendinței impusă culturii
românești în anii de după 23 august 1944. "Nu pot suferi împilarea
spiritului, mai ales prin metode de infiltrație", consemna în 1946 Alice
Voinescu.
Din
cele mai înainte semnalate s-ar putea trage o singură învățătură de folos: dacă
sînt încă la modă «contextualizările», rețeta lor să fie, măcar la jumătate de
secol, înnoită.
NOTE ȘI
CONSIDERAȚII MARGINALE
1. v. Paul Cernat, «L.A.I.», 20 mai
2002, p. 5-7.
2. Omiterea
momentului «Criterion» se află în
discordanță cu importanța momentului în cultura românească interbelică. Dar și
cu existența tînărului scriitor de mare succes, cum era pe atunci asistentul
lui Nae Ionescu. Cel puțin, așa apare el în memoria lui Mircea Eliade. Din
cartea sa apărută la noi abia în 1991 (Les
promesses de l equinoxe, Gallimard, 1980; în românește: Memorii. 1907-1937, Ed. Humanitas,
1991) cititorul a putut afla de marele succes al dezbaterilor publice
organizate de Asociația "Criterion", succes care a stat la baza
suspendării acestei activități culturale atît de căutate de publicul tînăr. În
aceeași bio-bibliografie tipărită de dl. Handoca în 1980, probabil tot ca efect
al cenzurii, sînt "uitate" absolut toate textele despre literatura
lui Mircea Eliade scrise de Mircea Vulcănescu.
3. "O listă
completă a intelectualilor care au avut de suferit este aproape cu neputință de
întocmit în prezent (1979), din cauză că procesele s-au desfășurat cu ușile
închise, în condiții de conspirativitate, într-o totală lipsă de informare a
publicului. ... Așadar au fost închiși ... în ordinea apoximativă a momentului
arestării: Mircea Vulcănescu (mort în închisoare), Nichifor Crainic, Radu Gyr,
N. Carandino, Romulus Dianu, Mircea Grigorescu, Ion Petrovici, Simion
Mehedinți, George Fotino, N. Davidescu (mort în închisoare), Barbu Solacolu, N.
Crevedia, C. Brătianu, Gh. Brătianu (istoric), Constantin C. Giurescu, I.
Lupaș, Siliu Dragomir, Al. Lapedatu, Sauciuc Săvescu, Pantelimon Halipa, Ștefan
Nenițescu, George Gregorian, D. Iov, Virgil Stănescu, Dumitru Murărașu, Vasile
Militaru, Alex. Marcu, Nicolae Roșu, Gabriel Drăgan, Ilie Rădulescu, Ion Maxim,
Sergiu Dan, Paul Sterian, Dimitrie Cuclin, Emanoil Ciomac, Wolf Eichelburg,
Constant Tonegaru, Vasile Voiculescu, Vladimir Streinu, Radu Cioculescu (mort
în detenție), Barbu Slătineanu (mort în detenție), I. D. Sîrbu, Mihai
Moșandrei, Ion Iovescu, George Ivașcu, Constantin Noica, N. Steinhardt, Adrian
Marino, Aurel Martin, Ion Caraion, Petru Stanca, N. Balotă, Ovidiu Cotruș,
Ștefan Aug. Doinaș, Horia Stanca (la Canal, detenție fără condamnare), Leonid
Dimov, Ion Negoițescu, Edgar Papu, Al. Paleologu, Al. Ivasiuc, Paul Goma,
Marcel Petrișor, Dinu Pillat, Neagu Rădulescu, Al. O. Teodoreanu, Mircea
Florian, Mihai Ursachi (n. 1941), Emil Manu etc." (Marin Nițescu, Sub zodia proletcultismului, Ed. Humanitas,
Buc., 1995, p. 165-166).
4. Presa comunistă controlată (după
septembrie 1944) de Moscova se remara - la impunerea forțată a comunismului în
România - prin același gen de inepții, reintrate în modă după abolirea
comunismului, când din nou, literatura pare să fi devenit «simplu pretext
pentru discursuri politizate, pentru parafrazarea sloganelor politice» (v.
Marin Nițescu, Sub zodia
proletcultismului, Ed. Humanitas, Buc., 1995, p. 285).
Iată
spre ilustrare, cum în 1946 Alexandru Mirodan găsise de cuviință să imagineze
că Mircea Eliade ar fi fost «un vrednic și inteligent mentor al
legionarismului» (Ibid.), ceea ce Mircea Eliade nu a fost niciodată. Sau cum,
în 1947, Ion Vitner își intitula un articol: «Un ideolog al fascismului românesc: Nichifor Crainic (Ibid.),
pentru ca în 1948 Nicolae Tertulian să decreteze excluderea reeditării operelor
lui Mircea Eliade (și ale altor mari scriitori români). Adevărata eminență
cenușie, Leonte Răutu, «care a stabilit în mare parte linia oficială și a
impus-o în cultură»(Ibid.) scria că «filosofii burgheziei și moșierimii
românești nu s-au limitat să se închine celor mai obscure stele ale
firmamentului filosofiei reacționare din străinătate. Ei nu s-au mărginit să-i imite și
să-i plagieze. Ei au ajuns să teoretizeze plagiatul și imitația servilă»
(Ibid.). Reluarea directivei astfel trasate de Leonte Răutu în 1949 s-a
remarcat în revista «România literară» din 1994 și 1995 prin cele publicate
aici despre filosofi români de primă mărime precum Nae Ionescu sau Lucian Blaga
în articole semnate de Marta Petreu, Nicolae Manolescu și Z. Ornea.
În
1955, sub pana lui C.I. Gulian, Titu Maiorescu devine «un vrednic precursor al
fascismului». Iar când, după moartea lui Blaga, începuse (datorită eforturilor d-nei
Dorli Blaga) să se publice câte ceva din opera poetului, spre a preîntâmpina
intențiile de publicare a operelor filosofice blagiene, Ov. Crohmălniceanu
scria că «fondul reacționar al construcțiilor speculative ridicate de Blaga
trădează orientarea către fascism a ideologiei burgheze care le hrănea»
(Ibid.).
5. Într-un articol publicat în
septembrie 1997 în rev. «Asachi», criticul literar Cristian Livescu observa cu
justețe următoarele: «După ce Occidentul a profitat din plin de activitatea și
creația (lui Mircea Eliade și a lui Emil Cioran) imediat după moartea lor e
gata să-i dea peste bord ca (pe) niște proscriși cărora nu le-ar fi fost de
ajuns vitregiile exilului» (C. Livescu, Emil
Cioran sau Critica neîmplinirii organice).
6. Ne-am referit
la acel interminabil serial al d-nei Marta Petreu publicat în vara anului 2002
de d-na Gabriela Adameșteanu în cinci numere consecutive ale revistei «22». Mai
multe despre tehnica «recunoașterilor» în care s-a specializat d-na Marta
Petreu a se vedea în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, p.
197-198, sau pagina web http:
//www.geocities.com/ isabelavs.