Isabela Vasiliu-Scraba

 

Hidra cripto-comunistă contra Vetrei Monahale de la Râpa Robilor

 

Dintr-un interviu luat de R. Udrişte părintelui Papacioc (fost deţinut politic la închisoarea din Aiud) aflăm că Osuarul de la Aiud s-a făcut în pofida unor serioase opoziţii. “Cu foarte mare greutate” s-ar fi ridicat şi corpul de chilii al celor care şi-ar dori acolo o biserică adevărată pentru vatra Mânăstirii care să-i cinstească pe martirii închisorilor comuniste. Nu numai pe cei de la Aiud, şi pe martirii nenumăratelor alte locuri de tortură după gratii în care devotaţii spionajului sovietic au omorât în chinuri cca. două sute de mii de români din cei aprox. două milioane de întemniţati pe diferite termene în două decenii (v. Harta gulagului comunist, Chene-Bourg, Elvetia). Cei care luptă pentru cinstirea Râpei Robilor drept “cel mai sfânt loc din România” (Păr. Justin Pârvu) consideră proiectul construirii unei Mânăstiri (modeste) în stil curat românesc de stringentă actualitate. Intr-o întregistrare video de la Aiud o maicuţă amintea timid de o amînare de şase ani a construcţiei bisericii. Ceea ce a fost imediat sancţionat prin reproşul că nu stă la mânăstire [şi vine la Aiud să încurce lucrătura oficială].

În cele ce urmează vom arăta câteva din tertipurile hidrei cripto-comuniste pentru împiedicarea şi deturnarea cinstirii celor 200000 (douăsutedemii) de martiri ai temniţelor comuniste printr-o vatră monahală la Râpa Robilor.

1. Fie se exagerează considerându-se improvizaţia dedesubtul Monumentului ce figurează  o cruce orizontală (şi nu verticală!) drept biserică în toată regula, fie se pune în rând cu o biserică parohială viitoarea Biserică a Mânăstirii Sfinţilor Neamului, unică prin situarea ei pe “cel mai sfânt loc al României post-comuniste”.
2. Se încearcă desfiinţarea vieţii monahale de la Râpa Robilor prin falsa “europenizare” a “obiectivului”. Modesta (şi fireasca) iniţiativă de a se construi o biserică trece în planul al II-lea (al III-lea, al IV-lea etc). În prim plan este împins cu surle şi tobe proiectul impunător (costisitor si de dubioasă utilitate) al unui “Centru de martirologie”.
3. Lăsând de-o parte falsa închipuire că martiriul sfinţilor ar putea vreodată fi studiat “ştiinţific”, fapt neluat în considerare de feţele bisericeşti implicate în susţinerea acestei diversiuni, se pare că la ora actuală nu se lucrează decât spre edificarea unei asemenea  “opere” cu multe şi nebănuite faţete posibil a fi folosite împotriva românilor, mai ales dacă se expune în vitrina Centrului de martiriologie minciuna de la Muzeul Holocaustului din SUA prin care au fost trecuţi în contul românilor evreii martirizati de administraţia maghiară a părţii de Ardeal oferită de Hitler statului ungar prin Diktatul de la Viena.
4. Ghidaţi după şablonul globalizării prin combaterea “provincialismului”, cripto-comuniştii preferă oricăror proiecte ancorate în realităţi exclusiv româneşti construirea unor obiective de aşa-zis “interes general” (Muzeu si Centru de studii martiriologice la Râpa Robilor din Aiud).
5. Cei douăzeci de ani de post-comunism n-ar fi încă destui pentru trecerea în rândul sfinţilor a “sutelor şi miilor” (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) de schingiuiţi pentru că erau “preoţi sau credincioşi”. Cum vedem, numărul celor care “au murit în temniţele comunismului, care au fost prigoniţi, închişi, bătuţi, ţinuţi în frig şi foame” (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) ar fi fost, vezi Doamne, de “sute şi mii”. De mult se ştie că hidra cripto-comunistă iubeşte minciuna statistică. În ce priveşte numărul victimelor de după gratii, preferă numerele cât mai mici, mai micuţe. La Colocviul Noica de la Alexandria, Ana Blandiana vorbea pe 25 iunie 2009 de “fişele” celor 93000 de întemniţaţi care ar reprezenta cam o cincime din deţinuţii politici. Aceeaşi poetă l-ar fi invitat în 2006 la Memorialul de la Sighet pe Andrei Oisteanu (nepotul lui Leonte Răutu/Oigenstein) la Scoala de vară (10-17 iulie) să idioţească tinerii cursanţi cu incoerenţele sale pe tema minciunii anti-romaneşti de la Muzeul Holocaustului din Washington (v. Andrei Oişteanu/Oigenstein în Cuvântul, Nr.8/2006).
6. După opinia păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, “canonizându-i pe martiri ar trebui să-i arătăm cu degetul pe călăii lor”, iar biserica nu condamnă pe nimeni, căci de la toţi păcătoşii speră îndreptare.
7. Centrul de martirologie ar înlesni depăşirea opreliştei care a împiedicat să fie sanctificaţi sfinţii închisorilor, pentru că aici şi numai aici s-ar “dezvălui şi cine au fost călăii” (Claudiu Târziu). Acel secret care a încetat de mult să fie secret fiind ştiut de toată lumea, ar urma să fie etalat în vitrinele centrului european, care, uite, trece vara, şi încă n-a-nceput să fie construit (Claudiu Târziu). De construirea unei Biserici pentru Sfânta Mânăstire de la Aiud, fostul redactor la Radio Europa Liberă  nu suflă o vorbă! În schimb ţine să noteze că “deja la Aiud există un schit iar ca biserică e folosit chiar Monumentul”. Radio Europa liberă l-a “lansat” şi pe Michael Shafir care într-o carte scoasă în 2002 de Editura Polirom propaga ideea că, spre a nu fi negat Holocaustul în România, acesta trebuie să fie asociat Gulagului (sic!).