BluePink XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Isabela
Vasiliu-Scraba
Un căutător de înțelepciune
discret:
Alexandru Paleologu (1919-2005)
Motto: “Aristocratul
e un om care se simte bine numai între egali, de aceea și favorizează
acest fenomen. Idealul iacobin de egalitate este aberant și destructiv,
fiindcă nu postulează calitatea ca unic criteriu”
Al. Paleologu, 1997
Comunicarea mea cu
Alexandru Paleologu a fost una specială. Colaborând vreo cinci-șase
ani la revista “Viața Românească” (cu eseuri filosofice trecute sub tăcere
de I. Hangiu în cea de-a treia ediție a Dicționarului presei literare
românești. 1790-2000 apărut la Editura Fundației Culturale
Române în 2004) am avut privilegiul să-l cunosc mai îndeaproape. La
început discuțiile noastre se înfiripau în redacție, mai ales când
aduceam vorba despre I.D.Sârbu (de ale
cărui scrieri eram entuziasmată). Mai apoi, ani de-a rândul am conversat la telefon. Se vedea bine că
îi făcea plăcere să discute cu mine. M-a surprins de multe ori,
nu numai cu inteligența sa perpetuu vie ci și cu noblețea sa de
caracter. Așa s-a întâmplat cu discuția noastră despre meditațiile
filosofice ale poetului și dramaturgului Ion Omescu(1) care îl
încondeiase pe fostul ambasador “al golanilor” în niște răbufniri ce
mi-au părut (prin tema lor) suspecte, înscrise cum erau ele pe linia
manipulărilor politice post-decembriste.
Fără să
se supere de tema abordată, manierat, nobil, vioi la minte, Alexandru
Paleologu, după ce a menționat în treacăt acea surprinzătoare
atitudine venită din partea unui fost amic, mi-a ținut bucuros isonul
când nu pridideam a-l lăuda pe doctorul în Shakespeare de la Sorbona(2) pentru Hamlet sau ispita posibilului
(1971, 1999). Cu prilejul acelei discuții telefonice mi-a povestit cum în
1948 Ion Omescu a tradus din Shakespeare și cum s-au întâlnit ei doi în
închisoare, în 1959 la infirmeria de la Salcia. Mi-a mai spus ce bine
interpreta actorul Ion Omescu pe la 24 de ani rolul lui Hamlet din care știa
pasaje întregi în original(3). Apoi mi-a vorbit cu admirație de Othello, chef-d’oevre en sursis
(1990) și de Shakespeare, son
Art et sa Tempęte (1993). Volumul
despre Othello îi părea lui Alexandru Paleologu chiar mai
reușit decât cel despre Hamlet (P.U.F., Paris, 1988), premiat de
Academia Franceză.
I-a plăcut ce-am
scris despre faima sa, în volumul meu intitulat Contextualizări. Elemente
pentru o topologie a prezentului (Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, sau
http://www.geocities.com/isabelavs).
Mi-a mulțumit în mod expres. Numai când a venit vorba de Propedeutica
la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului (Ed. Star Tipp,
Slobozia, 2004, sau http://www.isabelavs.go.ro), carte pe care i-am oferit-o pe
25 ianuarie 2005, mi-a spus că din cauza vârstei nu a mai putut avea
bucuria lecturii. (In compensație, am avut totuși norocul să o
am pe d-na Mariana Șora drept cititoare de excepție, căci s-a
întâmplat să rămână înzăpezită la începutul lui
februarie în București, după ce pe 26 ianuarie îi oferisem cartea
d-lui Mihai Șora, fost coleg de facultate și prieten cu Alexandru
Dragomir).
“Admirația nu e la îndemâna oricui”,
spunea Alexandru Paleologu (v. Interlocuțiuni, Biblioteca “Viața
Românească”, București, 1997). Cât este de adevărată această
constatare s-a putut cu ușurință vedea în cele scrise chiar despre
Alexandru Paleologu de Marian Popa în Istoria sa “de pe azi pe mâine”
editată de Fundația “Luceafărul” în 2001. Dar
și în pornirea spontană a literaților de azi de a se cantona în
“literarul pur … văduvind literarul însuși, care, ca orice este
valoros pe lume, nu este pur” (Al. Paleologu, op. cit., p.158).
Când în 1978
Alexandru Paleologu îi scria lui Sergiu Al-George recomandarea pentru primirea
în USR ca membru titular la secția de critică și istorie literară,
el era pe deplin conștient că nici un culturnic din ierarhia politică
a literaturii (încropită, ca și azi, “prin ordine și medalii”)
n-ar fi fost capabil să admire “impecabila expresie literară” a celor
două prestigioase cărți, Filosofia indiană în texte și
Limbă și gândire în cultura indiană pe care Sergiu
Al-George le publicase până la acea dată (4).
Cu argumentele unui
spirit pe care conjunctura istorică nu l-a putut îngenunchia, Paleologu
era singurul care putea să scrie în recomandarea sa despre corespondența
științifică pe care Sergiu Al-George o întreținea “la rang
de paritate” cu personalități ca Jean Filliozat, Madelaine Biardeau,
Claude Lévi-Strauss, Giuseppe Tucci, Johannes Schubert, Mircea Eliade. Numai
acest critic literar atât de puțin asemănător confraților săi
mai tineri putea lăuda însușirile
de comparatist și de hermeneut ale fostului său tovarăș de
închisoare așa-zis politică, ale cărui traduceri din sanscrită
(Bhagavad-Gita și alte două texte fundamentale ale culturii
indiene, poemul filosofic Samkhya-karika și tratatul de logică
și ontologie Tarka-samgraha) nici n-ar fi fost băgate în seamă
de ceilalți critici sau istorici literari cu argumentul (din păcate,
încă în uz) că literații n-au de ce să-și bată
capul cu scrieri filosofice (5).
Față de
acele volume “de momentan succes” în care erudiția (ca simplă
“pritoceală”) duce în mod fatal la “suprapuneri inutile și infecunde,
generatoare de euforice confuzii”(apud. Alexandru Paleologu), cărțile
lui Sergiu Al-George îi păreau a se menține “în sfera contemplării
lucide și critice, a analizelor atente și a sintezelor temeinice”.
Din cele scrise în recomandarea sa (reprodusă în rev. “Bibliotheca indica”
nr.3/1998, pp.141-142), se mai remarcă ceva: faptul că un literat de
mare clasă nu considera că meseria de medic practicată de remarcabilul
indianist (care la 17 ani învăța sanscrita și căruia C.
Noica îi trecuse biblioteca lui Mircea Eliade rămasă în țară)
ar fi dus la o scădere a calității literare a studiilor de
exegeză filosofică publicate de dr. Sergiu Al-George, “intelectual de
formație umanistă, în sensul clasic al termenului”. Din contră!
Pentru Alexandru Paleologu, “stilul lui Sergiu Al-George reprezintă una
din strălucitele izbânzi ale prozei intelectuale românești
contemporane, prin sobrietatea, esențialitatea, precizia, proprietatea și
lapidaritatea sa; este un stil de o densitate și de o forță de o
rară virtute stimulatoare și disciplinatoare în plan mental, totodată
și de o mare eleganță expresivă”.
O sinceră
admirație pentru scrierile lui Sergiu Al-George nutrea și Mircea Eliade. Intr-o scrisoare din 6 iunie
1978 marele istoric al religiilor îi
scria lui Sergiu Al-George (1922-1981) că a citit cu încântare, profit și
entuziasm primele cinci capitole din Limbă și gândire… și
că este păcat că o carte atât de importantă nu poate fi
citită decât de români.
După ce în
noaptea de 2-3 septembrie Alexandru Paleologu s-a săvârșit din viață,
dintr-un interviu televizat am aflat că Sergiu Al-George fusese nașul
de botez al unicului său fiu, Toader Paleologu. Atunci mi-a trecut prin minte
că volumul inițiatic intitulat Treptele lumii sau calea către
sine a lui Mihail Sadoveanu (1979),
carte la care Alexandru Paleologu ținea cel mai mult, e foarte posibil să
fi rezultat din influența stimulatoare pe care amănunțita citire
a scrierilor lui Sergiu Al-George trebuie să o fi exercitat asupra sa.
_ _ _ _ _
Note: 1. Rămas
în Franța în 1972, cunoscând la perfecție franceza, engleza și
germana, ION OMESCU (1925 - 2000) era extrem de citit încă din liceu.
Student la Litere și Filosofie, dar absolvent al Conservatorului de Artă
Dramatică, unde o avusese ca profesoară pe Alice Voinescu, Ion
Omescu s-a format apoi în preajma
Ruxandrei Oteteleșanu (traducătoarea tezei de doctorat în filosofie, Kalokagathon,
susținută în SUA de Comarnescu și autoare a volumului de
povestiri La marginea câmpiei, 1946) și a lui Petru Comarnescu (v. Pagini
de jurnal, vol.I, 2003). Arestat în
1948, Ion Omescu a pătimit vreme de 12 ani prin închisorile și lagărele
în care ocupantul sovietic (prin uneltele sale de aici) spera să lichideze
cultura românească ivită din cultură (nu din incultură, cum
s-a tot încurajat în mod oficial după 1948). Prin 1988 circula pe ascuns
o poezie a sa despre Don Quijote, memorată de cei care-i
fuseseră colegi de temniță.
O admirasem ajungând să stau câteva zile pe șantierul de la
Crivina (aproape de Anina). Se
transmitea în șoaptă, fără a se povesti mai nimic de
autorul ei. Nici de la Fondul Special al Bibliotecii Academiei n-am aflat
informații despre Ion Omescu, pe atunci fiind îndepărtate cu mare
grijă toate scrierile sale publicate din 1968 până în 1972: volumele de eseistică Hamlet sau
ispita posibilului (1971) și Semnul ironiei. Măsură
pentru măsură. Coriolan (1972); poeziile din volumul Filtru
(1968) și piesele de teatru: Vlad Anonimul, Veac de iarnă,
Săgetătorul, Cântul 35, Rebelul, Iadul și
pasărea, precum și volumul Dramele puterii (1972).
2. Ion Omescu și-a
publicat teza de doctorat, La métamorphose de la tragedie, la Paris în
1978. In 1992 a venit în țară cu prilejul lansării volumului El
& Celălalt (Editura Doris, București, 1992).
3. După cum am
aflat de la mătușa mea (Viola Duțescu), actorul Ion Omescu îl
consulta ades pe anglistul Dan Duțescu, recunoscut între confrații
din breaslă a fi “numărul 1 în România, atât în predarea pronunțării
cât și în rostirea englezească rafinată” (Andrei Bantaș).
4. Ultima carte
semnată de Sergiu Al-George a fost Arhaic și universal. India în
conștiința culturală românească (Brâncuși, Eliade,
Blaga și Eminescu), apărută în 1981 la Editura Eminescu din
București.
5. Linia politică
oficială (din perioada comunistă și din vremurile de acum)
privitoare la restrângerea arbitrară a conceptului de literatură se
poate sesiza din lipsa scriitorului Sergiu Al-George din dicționarele de
scriitori români. Perpetuarea sine die a excluderii eseisticii
filosofice de reală valoare din literatura românească contemporană
se poate constata, de pildă, la răsfoirea Dicționarului
scriitorilor români coordonat de Mircea Zaciu și publicat de Editura
“Fundației Culturale Române” în 1995 (vol. I).
Isabela Vasiliu-Scraba
(isabelavs@pcnet.ro)